luni, 21 iunie 2010

Bebelusii din gradina


Ex-oraseanul se uita circumspect la dreptunghiul de pamant care trebuie sa suporte prima lui
incercare de a sadi un strat cu legume.
La urma urmei sapatul pamantului poate fi un bun exercitiu fizic, deci n-are cum sa strice chiar daca teoreticele legume nu vor deveni realitate.
Aruncatul semintelor a fost o joaca din care nu te astepti sa castigi.

A mai trecut pe la strat dupa vreo trei-patru zile: cum era de asteptat - nimic! Clar, cum sa rasara legume daca nu stii si n-ai mai facut asa ceva, ies ele asa la oricine? De aia exista facultate de agronomie, e o stiinta intreaga.
Ba iesise ceva, niste capete verzi cu ceafa groasa, se vede si de catre un nestiutor ca-s buruieni: plantele nefolositoare sunt ori tepoase ori cu ceafa lata, ca niste cocalari.

Mai trece ceva vreme, si apar niste atisoare mici verzi; pe unele le mananca gugustiucii: din nou e clar ca s-a dus de rapa tot proiectul.

Unele atisoare rezista si se fac mai maricele, ex-oraseanul se gandeste ca poate ar fi bine sa faca echipa cu ele si sa le ajute, sa le protejeze de cocalarii tupeisti, sa le mai ude cand nu le uda cerul, sa le mai sprijine cu un bat, chestii nestiute dar intuite. Incetisor, fara sa simti, se infiripa o relatie aparent interesata: omul ajuta, planta raspunde, si cand raspunde parca prinzi drag de ea si iti vine sa o ajuti si mai mult, si deodata iti dai seama ca nu mai poate trece o zi fara sa te duci sa vezi ce face, poate are nevoie de ceva, parca... ti-e dor de ea?

Este un sentiment patern. Plantele devin bebelusii tai.
Realizezi ca nu este decat ciclul normal de perpetuare a vietii: omul pune samanta, pamantul (mama Geea) ramane insarcinat: pe urma naste!
Incepi sa cresti bebelusii: ii uzi cu canita la radacina, adica le dai sa suga; le pui un arac alaturi ca sa nu cada adica ii inveti sa mearga; smulgi buruienile de pe langa ele adica ii protejezi de rau iar mai tarziu se fac mari si culegi roadele. Nu e nimic altceva decat maternitate si cine a crescut un copil intelege ca e o munca ce te invata ce e dragostea.

Acum inteleg de ce taranii sunt indragostiti de pamant; acum ii vad pe taranii care pleaca la oras ca pe parintii care isi lasa copiii.
Acum inteleg de ce gradinitele de copii se cheama "gradinite", adica gradini, e acelasi lucru, cel care le-a numit asa a inteles asta cu mult timp inaintea mea.
As face o scoala pentru viitoarele mame: sa invete sa gradinareasca.

luni, 7 iunie 2010

Bucuria reintoarcerii in marele oras

Pa masura ce drumul ne apropia de marele oras simteam o bucurie.
Ceea ce era o noutate: de obicei, cand cele cateva simturi imi dadeau de veste ca mai avem putin si intram in marele oras, intelegeam ca trebuie sa-mi ridic acele de pe cap si sa ma indes mai bine in carapace.
De data asta simteam o bucurie ciudata care m-a surprins: ma bucur ca ajungem acolo de unde ne-am dorit atata timp sa plecam ???; apoi am cerut neuronului sa-mi explice de ce acum e altfel.

Inainte, veneam in marele oras ca sa ramanem.
Acum veneam pentru a pleca a doua zi, eram musafiri!